Conor McPherson explorează aceasta idee în triplă ipostază: cei trei bărbați nu interactionează, iar legătura dintre ei se dovedește a fi, într-un final, neglijabilă. Autorul pare mai puțin interesat să exploreze ce anume leagă în mod specific acest trio, cât să arate că sentimentul pierderii și al izolarii sunt universale. Kevin, Dermot și Joe ar putea fi oricare dintre noi.
"Creat de actori, spectacolul este jucat cu mare sinceritate şi fină dozare a dramei şi umorului, păstrînd lirica scriiturii şi inapetenţa personajelor pentru convulsii existenţiale. Viaţa nu e făcută doar din mari provocări şi mari realizări. Lucrurile mici pot oferi mulţumiri mici, suficiente pentru a trăi sau pentru a te consola că trăieşti. Kevin, Dermot şi Joe sînt într-o staţie existenţială din care pot pleca în orice direcţie vor, dar fiecare alege să meargă pe traseul ştiut. Trei e un spectacol senin despre vieţi obişnuite care ar fi putut fi extraordinare, " spune Oana Stoica de la Dilema Veche.