Chirurgii din Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu au operat, anul acesta, în secţiile Chirurgie 1 şi Chirurgie 2, în total, 49 de copii cu vârste peste şapte ani, au declarat pentru News.ro oficiali ai Spitalului Judeţean din Târgu Jiu.
Medicul de gardă de la Spitalul din Târgu Jiu rupe tăcerea după decesul adolescentului de 16 ani: Lista cu „NU AVEM” devine îngrijorător de lungă
Aceştia au precizat că este vorba despre intervenţii realizate de chirurgi fără specializare în chirurgie pediatrică, dar care au intervenit la cazuri urgente.
Unitatea sanitară are un singur chirurg cu specializarea chirurgie pediatrică, acesta fiind în concediu medical. Un al doilea chirurg pediatru, care are contract de prestări servicii cu spitalul, acordă consultaţii doar în policlinică.