Un astrofizician britanic susţine că, în viitorul îndepărtat, atunci când Soarele îşi va încheia activitatea, existenţa Planetei 9 ar putea pune în pericol sistemul stelar din care face parte şi Terra. Mai mult decât atât, este posibil ca obiectul cosmic să provoace propulsarea uneia sau mai multor planete în afara Sistemului Solar.
Astrofizicianul Dimitri Veras de la Universitatea din Warwick, Regatul Unit, susţine că materia din Centura Kuiper care dovedesc existenţa Planetei 9 ar putea pune în pericol planetele din Sistemul Solar. Conform cercetătorului, primejdia va apărea în momentul în care Soarele va începe să se transforme într-o stea albă pitică, adică peste câteva miliarde de ani.
O parte dintre oamenii de ştiinţă presupun că Planeta 9 ar putea avea o masă de 10 ori mai mare decât cel al Terrei şi un diametru de patru ori mai mare decât cel al Pământului. Anomaliile descoperite în interiorul Centurii Kuiper sugerează faptul că planeta realizează o orbită completă în jurul Soarelui în circa 10.000-20.000 de ani.
Veras spune că atât masa cât şi orbita Planetei 9 ar putea pune în pericol activitatea planetelor din Sistemul Solar.
,,Existenţa unei planete masive îndepărtate ar putea schimba în mod fundamental soarta Sistemului Solar. Uranus şi Neptun, în mod special, ar putea fi expuse pericolului provocat de Soare. Soarta Sistemului Solar va depinde de masa şi proprietăţile orbitei Planetei 9, în cazul în care aceasta există", susţine Dimitri Veras, potrivit Descopera.ro.