Potrivit unui comunicat al Ministerului Public, procurorul de caz din cadrul Secţiei de urmărire penală a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi poliţişti ai Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice au pus în aplicare, marţi, patru mandate dc percheziţie domiciliară în judeţul Ilfov, într-un dosar în care se fac cercetări pentru evaziune fiscală şi deţinerea de către orice persoană sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării fără a fi marcate sau marcate necorespunzător peste limita de un kilogram de tutun pentru fumat.
Din probatoriul administrat până în prezent a reieşit că mai multe persoane din comuna Găneasa, judeţul Ilfov, depozitează şi comercializează către diverşi clienţi din ţară importante cantităţi de tutun, ambalate în găletuşe din plastic, inscripţionate sub sigla unor mărci de notorietate, fără a purta timbre şi fără a fi fiscalizate conform legislaţiei incidente.
De asemenea, a reieşit că, începând cu anul 2022 până în prezent, persoanele cercatate au comercializat cantitatea totală de aproximativ 15.000 de kilograme de tutun pentru care au încasat suma de 2.170.000 lei, prejudiciul cauzat bugetului de stat fiind de peste 800.000 lei.
Cu ocazia percheziţiilor, au fost identificate diverse cantităţi de tutun procesat şi depozitat în condiţii improprii, precum şi recipiente pentru ambalare. Tutunul urma a fi comercializat prin comenzi telefonice/on-line, prin intermediul firmelor de curierat.
La acţiune au participat şi inspectori vamali din cadrul Autorităţii Vamale Române, beneficiind de sprijinul luptătorilor S.I.A.S. şi al specialiştilor criminalişti din cadrul Institutului Naţional de Criminalistică.
Percheziții ample în Ilfov la contrabandiștii cu tutun. Grupul infracțional a comercializat ilegal 15 tone de tutun
