Genocidul armean, recunoscut de peste 20 de ţări şi numeroşi istorici, este contestat de Turcia.
Preşedintele american Joe Biden va recunoaşte oficial genocidul armean în această săptămână cu riscul deteriorării relaţiilor cu Turcia, a scris miercuri presa americană, notează AFP, citat de Agerpres.
Un anunţ în acest sens din partea liderului democrat de la Casa Albă ar urma să fie făcut pe 24 aprilie, dată ce marchează începutul masacrelor armenilor de către Imperiul Otoman în 1915, în timpul Primului Război Mondial, potrivit New York Times şi Wall Street Journal.
Dacă aceste informaţii se confirmă, Joe Biden va fi primul preşedinte american care va face acest lucru.
Preşedintele SUA ar putea totuşi să se răzgândească între timp în legătură cu această decizie ultra-sensibilă, potrivit celor două ziare.