Birourile Permanente din cele două camere ale Parlamentului s-au reunit sâmbătă la ora 11:00, informează Realitatea TV, pentru a stabili calendarul dezbaterilor cu privire la buget.
Parlamentarii sunt puși pe fapte mari și vor să treacă bugetul în formă finală până vineri, 15 februarie.
Parlamentarii din Opoziție sunt nemulțumiți de faptul că bugetul le-a fost înmânat pe un stick cu câteva minute înainte de ședință și că termenul-limită pentru amendamente expiră luni.
"Am cerut să avem măcar o zi în plus pentru amendamente, termenul-limită este luni. E un timp mult prea scurt, ca să trecem prin acest buget și să depunem amendamente. Dezbaterile sunt foarte importante, senzatia generală este că Guvernul și-a luat tot timpul din lume să meșterească, sa se închidă bugetul, să meștereasca si acest deficit bugetar", a spus Cristina Prună de la USR.
Deficitul bugetar a fost majorat de Guvern, peste noapte, cu 1,3 miliarde de lei. Asta arată proiectul de buget pe 2019 peste care președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a recunoscut că nu a avut timp să se uite pentru că, spune el, de abia l-a primit de la Guvern.
Totul, în contextul în care, astăzi, liderii Camerei Deputaților și Senatului au stabilit calendarul dezbaterii și adoptării bugetului. Dacă Tăriceanu nu s-a pregătit pentru această ședință, Liviu Dragnea nici măcar nu s-a prezentat.
Lovitură de teatru la Guvern. Au modificat bugetul peste noapte!
Votul în Parlament asupra proiectelor privind Legea bugetului de stat şi Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2019 este programat pentru vineri, conform calendarului stabilit sâmbătă de Birourile permanente reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor.
Conform calendarului, parlamentarii vor putea depune amendamente până luni, la ora 12,00.
Comisiile permanente se vor reuni luni, de la ora 15,00, pentru avizarea proiectelor şi în acelaşi timp vor lucra şi comisiile pentru buget, care urmează să întocmească raportul de fond până miercuri la ora 15,00.
Dezbaterile în plenul Parlamentului asupra proiectului de buget vor începe miercuri de la ora 15,00 iar votul final este programat vineri.
Raluca Turcan, PNL: Cei din PSD şi ALDE vor să câștige timp
Liderul deputaţilor PNL, Raluca Turcan, a declarat, sâmbătă, că proiectul de buget a fost transmis Parlamentului "în condiţii de neconstituţionalitate", subliniind că, dacă rămâne aşa, în final, bugetul va reprezenta "o simplă înşiruire de cifre pe hârtie într-un cadru constituţional îndoielnic şi oricine va putea să-l conteste".
"În momentul de faţă bugetul a fost transmis Parlamentului României în condiţii de neconstituţionalitate. Dincolo de faptul că nu am avut niciun fel de acces legat de buget, condiţiile de dezbatere în Parlament pe buget nu sunt îndeplinite. PNL îşi doreşte un buget de dezvoltare cât mai rapid, dar în condiţii de constituţionalitate. Din nefericire, avem informaţii tot mai consistente că cei din PSD şi ALDE în mod voit au transmis bugetul în condiţii de neconstituţionalitate, pentru a amâna votul, dezbaterea bugetului şi intrarea în vigoare a bugetului, pentru a mai câştiga timp în privinţa cheltuielilor pe care trebuie să şi le asume. Primăriile şi consiliile judeţene nu pot face investiţii, adică cheltuieli din perspectiva bugetului de stat. De asemenea, anul trecut li s-au pus în braţe cheltuieli pe care trebuie să le suporte", a afirmat Turcan.
Ea a spus că sunt trei condiţii de neconstituţionalitate, una dintre ele fiind faptul că bugetul de stat poate fi votat doar dacă în Parlament a fost deja votată Legea pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificaţi în cadrul fiscal-bugetar pe anul 2019, care cuprinde datele în baza căreia se construieşte bugetul: deficitul bugetar, datoria publică, cheltuieli de personal.
"Această lege nu este votată în Parlament şi bugetul trebuie să se suprapună şi să intre în parametrii prevăzuţi în această lege", a explicat Turcan.
Raluca Turcan a subliniat că un alt motiv de neconstituţionalitate este că prin proiectul de buget se vor face modificări în privinţa finanţării autorităţilor publice locale fără să fie modificată Legea finanţelor publice locale.
Odideea bugetului
Bugetul pe 2019 a fost adoptat vineri de Guvernul Dăncilă cu aproape trei luni întârziere și după o săptămână de intense negocieri în interiorul alianței și cu primarii de municipii, cele mai multe desfășurate în biroul lui Liviu Dragnea.
Cabinetul Dăncilă e decis să meargă mai departe, în ciuda valului de critici cu care se confruntă. Primarii sunt tot nemulțumiți, iar DIICOT avertizează că va avea bani doar pentru următoarele şase luni.
Bugetul este construit pe un Produs Intern Brut de peste o mie de miliarde de lei. Potrivit calculelor făcute de Ministerul Finanţelor, creşterea economică s-ar ridica la 5,5% anul acesta, iar deficitul se va menține la 2,55%, sub pragul critic de 3%. Datele-cheie sunt contestate de analiștii economici.
În acest an, cei mai mulţi bani vor fi cheltuiţi pentru asistenţa socială şi plata salariilor. 10,7% din PIB vor merge către asistenţă social, iar 10%, pentru cheltuieli de personal. Pentru investiţii, Guvernul a alocat doar 4,57%.
Guvernul a decis să scadă bugetele celor mai importante parchete. DNA şi DIICOT vor avea bugete mai mici. Totodată, în ciuda nemulţumirilor exprimate de edili, Guvernul a trecut în sarcina administraţiilor locale mai multe servicii sociale care până acum erau în responsabilitatea Guvernului.
Aprobarea în Guvern nu încheie odiseea bugetului pe 2019: lucrurile vor fi probabil schimbate drastic în Parlament. Deşi, PSD – ALDE au pierdut majoritatea în Camera Deputaților, ei spun că nu au emoţii în ceea ce priveşte adoptarea bugetului în Parlament. Au negociat sprijinul UDMR.
Ce instrumente de atac are Opoziția? PNL și USR au anunțat că iau în calcul posibilitatea de a ataca la CCR legea bugetului. Președintele Klaus Iohannis poate refuza o singura data să promulge legea.