Tot mai mulți pacienți din țara noastră sunt nemulțumiți în ceea ce privește meniul pe care îl primesc în momentul în care sunt internați în unitățile medicale și spun că este o bătaie de joc.
Reamintim că alocația de hrană a fost majorată de la 11 lei la 22 de lei. Chiar și așa, suma este insuficientă pentru a asigura un meniu complet. Vedem, astfel, o revoltă a românilor în aceste zile pe rețelele sociale, acolo unde apar foarte multe poze ale românilor internați în spital cu mâncarea pe care au primit-o. Oamenii spun că nu li se pare corect că se întâmplă asta.
Imaginile arată că, în general, la micul dejun oamenii primesc 2-3 felii de pâine, o bucățică de unt, o lingură de gem sau 2-3 felii de salam, iar la prânz, în unele cazuri, oamenii sunt hrăniți cu o ciorbă, însă, spun ei, aceasta nu poate fi consumată.
Suma alocată hranei pacienților crește în funcție de severitatea bolii. Spre exemplu, în cazul pacienților diagnosticați cu cancer, hepatită sau diabet, suma alocată este de 33 de lei. Chiar și în aceste condiții, ea nu poate asigura masa unui pacient care este internat.