”Centrul Infostrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, la această oră (21:30), ceaţa reduce vizibilitatea în trafic sub 200 de metri şi izolat sub 100 de metri, pe autostrada A2 Bucureşti – Constanţa, pe tronsonul kilometric 10 – 160, între municipiul Bucureşti şi localitatea Cernavodă, judeţul Constanţa”, a transmis Centrul Infostrafic, duminică seară.
Sursa citată a precizat că, de asemenea, este semnalată ceaţă şi pe autostrada A1 Bucureşti-Piteşti, între kilometrii 26-30, respectiv între localităţile Bolintin Deal şi Bolintin Vale, judeţul Ilfov, vizibilitatea în trafic fiind redusă sub 200 de metri.
”Recomandăm reducerea vitezei, mărirea distanţei între vehicule, folosirea corespunzătoare a luminilor şi evitarea opririi pe benzile de circulaţie sau pe banda de urgenţă”, a mai transmis sursa citată.