Criticii de film de la Hollywood pariază pe “La La Land”, un musical scris şi regizat de Damien Chazelle. Filmul urmăreşte povestea Miei (Emma Stone), o actriță aspirantă, şi a lui Sebastian (Ryan Gosling), un muzician îndrăgostit de jazz, care se zbat să atingă succesul în Los Angeles. Producția surprinde drumul pe care cei doi îl au de parcurs în încercarea lor de a-şi îndeplini visele.
„Fences” adaptează piesa de teatru lansată pe Broadway în 1983 despre un fost jucător de baseball afro-american care acum face eforturi disperate să-și întrețină familia. Denzel Washington regizează și joacă rolul principal din film, iar Viola Davis e soția acestuia. Actrița a fost deja premiată în 2010 cu un trofeu Tony pentru modul în care a interpretat acest rol pe scena teatrului. Denzel Washington are deja în palmares două Oscaruri, pentru Glory (rol secundar, 1989) și Training Day (rol principal, 2001).
Cât privește „Manchester by the Sea”, regizorul Kenneth Lonergan e într-o cursă strânsă cu Ang Lee („Billy Lynn’s Long Halftime Walk”) pentru Oscar. Ar fi primul Oscar pentru regie al lui Lonergan sau al treilea pentru Lee, după „Brokeback Mountain” (2005) și „Life of Pi” (2012). „Manchester by the Sea” este o dramă de familie despre un bărbat care se întoarce acasă după moartea fratelui său. Michelle Williams ar putea lua în sfârșit Oscarul după ce a fost nominalizată de trei ori până acum - pentru „Brokeback Mountain” (rol secundar, 2005), „Blue Valentine” (rol principal, 2010) și „My Week with Marilyn” (rol principal, 2011).