Pentru sezonul 2020-2021, Ministerul Sănătăţii a achiziţionat 3 milioane de doze de vaccin gripal, o cantitate dublă față de anul trecut, în vederea imunizării unui număr cât mai mare de persoane cu risc ridicat de îmbolnăvire.
Campania de vaccinare a început pe data de 14 septembrie 2020, iar repartiţia dozelor de vaccin către direcţiile de sănătate publică se face în mai multe etape, la fel ca în anii trecuți. Următoarea tranșă de 1.100.000 doze de vaccin gripal se va realiza în prima parte a lunii noiembrie.
În cadrul campaniei de vaccinare gratuită a Ministerului Sănătăţii sunt imunizate persoanele cu varsta peste 65 de ani, cu boli cronice, în special boli respiratorii şi cardiovasculare, boli metabolice, copii şi bătrâni instituţionalizaţi, personal medical, precum şi gravide, conform recomandărilor Organizației Mondiale a Sănătății și Centrului European de Prevenire și Control al Bolilor.
Până în data de 11 octombrie au fost vaccinate antigripal 146.537 persoane din grupele la risc, cu vaccin distribuit de MS, conform Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile.
La nivel național, în cea de-a doua săptămână de supraveghere și monitorizare a evoluției infecțiilor respiratorii acute și gripei, numărul total de cazuri de infecții respiratorii acute (gripă clinică, infecții acute ale căilor respiratorii superioare- IACRS și pneumonii) a fost de peste 42.000, cu aproximativ 50.2% mai mic comparativ cu cel înregistrat în aceeași săptămână a sezonului precedent (84.564), dar într-o creșetere ușoară, cu 8.7%, comparativ cu cel din săptămâna anterioară.
Potrivit MS, până în prezent, în acest sezon nu au fost înregistrate, în România, cazuri confirmate de gripă.