Cei mai mulți dintre locuitori nu știu că, în cazuri rare, carnea de broasca testoasa poate fi toxică și poate provoca o intoxicaţie alimentară cunoscută sub numele de chelonitoxism.
Afecţiunea se poate manifesta prin senzaţie de greaţă, diaree, durere abdominală, greutate la înghiţire, dar poate provoca şi leziuni ficatului.
De asemenea, autopsiile făcute în trecut persoanelor care au decedat în urma acestei intoxicații alimentare, au scos la iveală hemoragii la stomac, ficat, intestine şi esofag.
Cauza intoxicației alimentare nu este cunoscută, însă se crede că are legătură cu algele toxice pe care le mănâncă broaștele ţestoase, conform organizaţiei caritabile „Turtle Foundation”.
Astfel, cel puţin cinci familii din Pemba, care face parte din insulele semi-autonome Zanzibar, au mancat carnea toxică de broască ţestoasă, a anunțat comandantul poliţiei locale Juma Said Hamis.
Oamenii au murit în doar două zile după ce au mâncat broasca țestoasă
Oamenii au început să se simtă rău de a doua zi, atunci când un copil de doar trei ani a decedat. Alte două persoane au murit în cursul nopţii, şi apoi alte patru.
În total, nu mai puțin de 38 de oameni au fost duși la spital pentru investigaţii, însă numai trei au fost internați şi se află în stare stabilă. De asemenea, preşedintele Zanzibarului, Hussein Mwinyi, a transmis condoleanţe familiilor îndurerate, într-un mesaj transmis pe rețeaua de socializare.
Carnea de broască a omorât oameni din mai multe țări
Acest tip de otrăvire poate fi mortal la copii, precum și la persoane în vârstă, deşi şi organismele adulților sănătoși pot ceda, informează „Turtle”. Pe de altă parte, în luna martie a acestui an, în Madagascar, 19 persoane, dintre care nouă copii, au decedat după ce au mâncat tot carne de broască ţestoasă, informa atunci agenţia de presă AFP.
În plus, astfel de evenimente tragice au fost raportate și în Indonezia, Micronezia şi insulele din Oceanul Indian din India, acolo unde locuitorii obișnuiesc să consume astfel de vietăți marine.