Rudele pacientei, acum aflată în comă, acuză medicii de malpraxis. La nivelul unității medicale a fost deschisă o anchetă internă.
Rudele au povestit că femeia a fost adusă cu ambulanța la spital în jurul orei 04.00 dimineața, după ce s-a plâns că o doare capul și că i-a amorțit o parte a corpului.
Medicii i-au făcut câteva teste și au ajuns la concluzia că aceasta are constipație. I-au făcut o clismă și au externat-o. La un sfert de oră după, femeia a făcut atac cerebral, potrivit digi24. Rudele femeii vor acum să depună plângere la poliție și la Colegiul medicilor.
"Noi am demarat o anchetă administrativă pentru a vedea dacă s-au respectat toate procedurile și dacă s-a făcut tot ceea ce era necesar în privința doamnei", a declarat Ana Rinder, managerul Spitalului Județean Vaslui.