Pentru că nu ne dorim să ne petrecem vara având senzaţia că mirosim a transpiraţie, suntem tentaţi să folosim puţin mai mult parfum decât de obicei de fiecare dată când ieşim din casă, însă specialiştii ne avertizează că aceasta nu este o atitudine corectă în toate situaţiile.
De exemplu, combinaţia dintre parfum şi expunerea la soare poate fi extrem de periculoasă. „Aplicarea parfumului sau a loţiunii aftershave şi expunerea la razele soarelui poate conduce la apariţia unei afecţiuni numite poikilodermie”, avertizează dermatologii. Această afecţiune a pielii se manifestă prin hiper şi hipopigmentare, dar şi prin spargerea vaselor capilare şi nu este extrem de cunoscută în rândul populaţiei.
Totuşi, trebuie ştiut faptul că ea apare în urma acestui obicei extrem răspândit în rândul populaţiei privitor la folosirea parfumului. Pericolele pot apărea şi atunci când persoanele merg la saună sau folosesc uscătorul de păr foarte aproape de piele.