CNN precizează că a contactat acest serviciu de presă.
”N-au mai existat mesaje ale lui Evgheni Viktorovici Prigojin de ieri (sâmbătă seara). Puteţi preciza unde se află acum şi dacă a acceptat, într-adevăr condiţiile propuse de către preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko?”, scrie CNN că a întrebat într-un e-mail.
”Toate întrebările dumneavoastră i-au fost transmise lui Evgheni Viktorovici (Prigojin). El salută pe toată lumea şi va răspunde întrebărilor atunci când va avea o comunicare adecvată”, răspunde serviciul de presă al companiei lui Prigojin.
Evgheni Prigojon a fost văzut ultima oară părăsind noraşul rusesc Rostov-pe-Don, sâmbătă seara târziu, la bordul unui SUV negru, după ce Kremlinul a anunţat că Lukaşenko a obţinut un acord prun care şeful Wagner a acceptat să plece în Belarus şi să pună capăt rebeliunii.
Evgheni Prigojin nu a confirmat, însă, acest acord.
Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko a discutat din nou, duminică dimineaţa, la telefon cu omologul său rus Vladimir Putin, potrivit agenţiei oficiale belaruse de presă Belta.
Oficiali belaruşi au declarat CNN că nu au detalii despre statutul lui Prigojin în Belarus şi nu au putut să confirme că acesta a sosit în Belarus.