Astfel, Ministerul Justiției cere de la Consiliul Superior al Magistraturii avizul pentru numirea pentru numirea în funcția de procuror-șef al Secției de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție din cadrul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) a procurorului Marius Bogdan Bulancea, în prezent delegat în această funcție.
Avizul este așteptat și pentru numirea în funcția de procuror-șef adjunct al Secției de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție din cadrul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) a procurorului Silviu Paul Dumitriu, în prezent delegat în această funcție.
"Potrivit dispozițiilor art. 54 alin. 1 din Legea 303/2004, numirile în aceste funcții se fac de către Președintele României, la propunerea ministrului justiției, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, dintre procurorii care au o vechime minimă de 10 ani în funcția de judecător sau procuror, pe o perioadă de 3 ani, cu posibilitatea reînvestirii o singură dată", se arată într-un comunicat al Ministerului Justiției.
Documentul mai informează că, în desemnarea celor două propuneri, ministrul Justiției a avut în vedere îndeplinirea criteriilor de integritate, experiența profesională și managerială relevantă și capacitatea decizională.