Hotărârea privind reluarea cursurilor fizice în unitățile de învățământ preuniversitar va fi luată în a doua parte a acestei luni și va ține cont de criterii precum evoluția situației epidemiologice după vacanța de iarnă, modul în care se desfășoară campania de vaccinare, situația cu elevii care nu au încă acces la educație on-line și modul în care vor proceda și alte state.
„Nu excludem absolut niciun scenariu – nici scenariul în care am putea avea o redeschidere în zone care înregistrează o incidenţă mai mică, nu excludem nici prioritizarea pe nivele de educație, nu excludem absolut niciun scenariu. Însă, fiind vorba de sănătatea copiilor, elevilor, studenţilor şi cadrelor didactice, analiza trebuie făcută responsabil, cu datele pe masă, iar decizia trebuie luată de cei care au competenţă pe acest subiect”, a subliniat Sorin Cîmpeanu, la un post TV.
Deocamdată, ministerul a cerut inspectoratelor școlare și universităților o situație în legătură cu disponibilitatea de vaccinare a personalului care lucrează în învățământ. Raportarea trebuie făcută până cel târziu pe 15 ianuarie, iar personalul din Educație ar putea fi inclus în etapa a doua a vaccinării.