Ea a menționat, totodată, că regretă că i-a prelungit mandatul directorului Muzeului Național de Istorie a României.
Potrivit lui Intotero, oportunitatea organizării expoziției cu artefactele dacice în Olanda a fost decisă de conducerile MNIR și Ministerului Culturii de la vremea respectivă.
În organizarea expoziției au avut atribuții conducerea Muzeului Național de Istorie a României și reprezentanți ai Ministerului Culturii care au avizat documentele ce au stat la baza exportului de patrimoniu pentru această expoziție, a precizat Natalia Intotero. 'Colegii de la Muzeul Național de Istorie sunt cei care au inițiat această discuție, această expoziție, inclusiv partea de contracte', a adăugat ea.
'Îmi exprim și eu întristarea pentru această tragedie, așa cum simt și eu o durere imensă în suflet, așa o simte fiecare român din țară și fiecare membru al Comisiei pentru cultură', a completat ministrul.
Întrebată dacă a primit vreo informare cu privire la identificarea hoților, ea a afirmat că nu a primit personal, menționând că este în contact cu ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, privind ancheta.
'Am fost sunată de șeful Corpului de control al prim-ministrului pentru a-mi spune că persoanele desemnate pentru a verifica toate documentele care au stat la baza realizării acestei expoziții au ajuns la Ministerul Culturii și își încep activitatea', a explicat Intotero.
Ea a informat că a solicitat conducerii Muzeului Național de Istorie a României și celor din minister care au avizat acele documente să dea explicații având în vedere speculațiile din spațiul public.
'Nu avem nimic de ascuns. I-am solicitat domnului director al muzeului să pună la dispoziție contractul care a stat la baza realizării acelei expoziții. Dânsul mi-a spus că anumite clauze sunt confidențiale, l-am rugat să transmită în scris care sunt acele clauze confidențiale, dacă există. Nu s-a primit un astfel de document, fapt pentru care doamna secretar de stat, în momentul în care jurnaliștii au solicitat detalii din contract, a pus la dispoziției toate detaliile', a transmis Natalia Intotero.
Mihail Neamțu: Timp de 6 luni, NIMENI de la MNIR nu a cerut olandezilor o probă că aceste obiecte sunt supravegheate
Ea a mai arătat că prioritatea este de a discuta măsuri pentru a preveni astfel de situații, inclusiv modificări legislative. 'Vom trata cu mai multă responsabilitate mai multe expoziții care se află în afara țării. (...) Voi analiza oportunitatea scoaterii din țară a obiectelor inestimabile, contractele să fie încheiate mai atent, astfel încât să nu mai existe interpretări că nu este prevăzută pază', a indicat ministrul.
Conform Nataliei Intotero, oportunitatea expoziției a fost decisă la vremea respectivă de conducerea MNIR, de conducerea Ministerului Culturii.
Întrebată dacă regretă că a prelungit în luna ianuarie mandatul directorului Muzeului Național de Istorie a României, Natalia Intotero a spus: 'Da. Nu puteam să las instituțiile fără o conducere. Mi-am preluat mandatul în data de 8. (...) La momentul respectiv a trebuit să aprob toate conducerile interimare și nu este vorba doar de conducerea MNIR. Am spus că regret, că m-aș fi așteptat la o comunicare mai bună din partea directorului MNIR'.
Comisia de cultură a Camerei Deputaților i-au audiat luni, printre alții, pe directorul Muzeului Național de Istorie a României, Ernest Oberlander-Târnoveanu, și secretarul de stat în Ministerul Culturii Diana-Ștefana Baciuna, scrie Agerpres.
Coiful de aur de la Coțofenești, datat în secolele V-IV î.Hr., precum și trei brățări dacice din aur de la Sarmizegetusa Regia, din a doua parte a secolului I î.Hr., unele dintre cele mai importante artefacte din patrimoniul național al României, au fost furate din Muzeul Drents din localitatea olandeză Assen, la sfârșitul săptămânii trecute.