Potrivit unui comunicat transmis de Ministerul Afacerilor Interne (MAI) și citat de Agerpres, întrevederea reprezintă o continuare a dialogului constant avut de cei doi demnitari, de la începutul acestui an, cu ocazia reuniunilor JAI, a participării la Conferinţa ministerială de la Sofia, respectiv a întâlnirilor în format videoconferinţă.
Lucian Bode şi Ivan Demerdzhiev au realizat un schimb de opinii cu privire la discuţiile avute cu miniştrii de interne din statele membre UE în perspectiva coordonării demersurilor pentru aderarea la spaţiul Schengen.
De asemenea, au fost convenite măsuri destinate consolidării cooperării la frontieră pentru a preveni şi combate migraţia ilegală şi infracţiunile conexe.
În cadrul discuţiilor, a fost evidenţiată buna cooperare operativă dintre cele două ţări, prin continuarea misiunilor comune de patrulare pe litoralul bulgăresc, în sezonul estival 2023, şi prin asigurarea unui schimb rapid de date şi informaţii.
Întâlnirea s-a desfăşurat în marja Conferinţei internaţionale "Black Sea and Balkans Security Forum" organizată la Bucureşti în perioada 18-19 mai.