"Martie este o lună în care ne putem aștepta la variații mari de regim termic. De data asta, martie s-a aplecat un pic înspre mai cald decât normal, având în vedere ce am trăit până acum și ce urmează până la sfârșitul lunii. Cred că vom trage linie la sfârșit și vom spune că a fost un martie mai cald decât normal. Din păcate, și cu puține precipitații, mai puține decât normal. Iată, de pildă, că așteptăm ploi și am avut parte numai de câțiva stropi. Astăzi, s-ar putea să dea câțiva stropi prin Oltenia, dar e vorba de o ploaie slabă. Dacă ne uităm pe imaginile satelitare, n-o să vedem sisteme noroase deasupra țării, decât în partea de sud. Sunt niște nori stratiformi, din care poate să picure, dar atât", a spus meteorologul Elena Cordoneanu, într-o intervenție la Realitatea TV.
Spre weekend, vremea va cunoaște o încălzire semnificativă.
"În zilele următoare, cel puțin până la sfârșitul săptămânii și chiar și începutul de săptămână viitoare, aspectul vremii este schimbător, dar mai mult înclinat spre frumos. O să mai fie niște nori și poate și câțiva stropi de ploaie mâine în partea de nord și de est a țării. Fără ploaie și cu temperatura în creștere. Dacă astăzi suntem pe regim termic normal, până pe la 14 - 15 grade, sfârșitul de săptămână ne va găsi cu valori termice peste 10 grade, până și chiar peste 20 de grade, ceea ce înseamnă mai mult decât normal", a mai spus meteorologul.