Menta. În popor i se mai spune şi izmă. În scopuri medicinale, de la mentă se folosesc frunzele şi partea aeriană în totalitate. Atunci când este zdrobită planta degajã un miros aromatic, caracteristic, având un gust înţepător, răcoritor.
Proaspete sau uscate, frunzele se folosesc la infuzii. Uleiul esenţial se aplică extern.
Uleiul volatil din menta este compus din mentol, mentonă, mentofuran, carvacrol, timol. Datorită conţinutului său în uleiuri volatile este mult folosit nu doar ca medicament, ci şi ca aromatizant în industria cosmetică şi alimentară.
Mentolul produce o uşoară anestezie a mucoasei gastrice, motiv pentru care preparatele din menta au acţiune antiemetică. Menta stimulează secreţia şi eliminarea bilei datorită prezenţei compuşilor flavonoizi. Menta mai are proprietăţi antifermentative, dezinfectante – datorate în principal taninurilor – precum şi proprietăţi spasmolitice. Mentolul aplicat local are efect antiseptic, analgezic şi decongestionant al căilor respiratorii. Există unele studii care arată că mentolul din menta are proprietăţi anticancerigene.
Preparatele fitoterapeutice din mentă sunt utile în boala diareică, bolile vezicii biliare, pentru combaterea greţurilor sau colicilori nclusiv în cazul colonului iritabil. Mentolul în soluþie diluatã poate fi administrat ca antiseptic, analgezic şi decongenstionant în afecţiunile inflamatorii ale nasului, sinusurilor şi cãilor respiratorii.
Extern, uleiul esenţial ajută la calmarea iritaţiilor pielii şi a muşcăturilor de insecte. În inhalaţii, este util în tratarea răcelilor şi a gripei. Poate fi folosit şi ca apă de gură pentru tratarea infecţiilor orale.
De asemenea, se pare că vindecă durerile de cap. În scop comercial, principala utilizare a mentei este aromarea gumei de mestecat.
