Grafenul este compus în totalitate din carbon, la fel ca diamantul şi cărbunele. Spre deosebire de aceste materiale, atomii de carbon ce formează grafenul sunt aşezaţi în „fâşii" bidimensionale, făcând acest material extraordinar de rezistent şi totodată flexibil.
Cercetătorii de la Chinese Academy of Sciences și Collaborative Innovation Center of Quantum Matter, au analizat în cadrul unui studiu cum interacționează moleculele de apă cu grafenul. Astfel, au descoperit că straturile de grafen pot controla procesul de evaporare a apei de pe diferite suprafețe.
„Evaporarea picăturilor de apă este un fenomen complicat și omniprezent care joacă un rol crucial în natură și industrie. Înțelegerea mecanismului la scară atomică și controlarea acestuia sunt importante pentru diverse aplicații, inclusiv pentru transferul de căldură și controlul temperaturii corporale", a declarat autorul principal al lucrării este Dr Yongfeng Huang, de la Academia Chineză de Științe.
Grafenul ar putea fi cheia controlării evaporării apei
Experimentele au arătat că un înveliş de grafen controlează evaporarea apei prin suprimarea ratei de evaporare la suprafeţele hidrofilice şi prin accelerarea evaporării la cele hidrofobice.
„Mai important, am găsit că grafenul este transparent pentru evaporare. Atunci când o suprafaţă hidrofilică este învelită cu grafen, linia de contact a picăturii de apă este scurtată sau alungită în mod dramatic, datorită ajustărilor în unghiurile de contact.
Acest lucru duce la schimbări în rata de evaporare", a explicat Yongfeng Huang.
Grafenul este cel mai subţire material identificat până acum – o „foaie" de grafen are o grosime de doar un atom, motiv pentru care oamenii de ştiinţă afirmă că este primul material 2D identificat de omenire.
De asemenea este un conductor electric mai bun decât cuprul, fiind totodată de 300 de ori mai puternic decât oţelul şi având proprietăţi optice unice. Deşi este aproape transparent, grafenul este atât de dens încât nici heliul, cel mai mic atom de gaz, nu poate trece prin el.