Propunerea lui Donald Trump este emblematică pentru gîndirea sa de tip “western”. În timp ce opinia publică se indignează din cauza masacrelor care se repetă, iar tineretul se mobilizează şi anunţă o mare manifestaţie pe 24 martie la Washington, Donald Trump nu găseşte nimic mai bun de propus decît combaterea violenţei prin mărirea numărului de purtători de arme.
Pentru întreaga lume această idee are ceva halucinant. Trump consideră pur şi simplu că un profesor, aflat în spatele catedrei, ar putea să-şi asume şi misiunea forţelor de ordine şi a agenţilor speciali, şi eventual să tragă în orice elev care brusc ar scoate la iveală un pistol. Propunerea sa a provocat deja reacţii de indignare şi printre mulţi americani, dar ea este de fapt perfect coerentă cu viziunea de ansamblu asupra lumii a lui Donald Trump. Deviza sa “America first” a fost deja un mesaj clar către întreaga planetă: descurcaţi-vă singuri, America nu mai vrea să fie lider mondial ci doar să-şi apere interesele.
De mai multe ori Donald Trump a făcut declaraţii în acest sens, şi la Forumul economic internaţional de la Davos, şi de la tribuna Organizaţiei Naţiunilor Unite. O viziune “western” înlocuieşte rolul tradiţional pe care şi l-a asumat America încă din anii primului război mondial. Fiecare deci să se descurce singur, eventual să se înarmeze cu un pistol. În această logică Donald Trump le-ar putea propune şi studenţilor să meargă la cursuri înarmaţi.