„Cu foarte puţin timp în urmă, la reuniunea Comitetului îndrituit al UNESCO, din Coreea, s-a aprobat includerea în patrimoniul imaterial cultural al UNESCO a Mărţişorului - obicei tradiţional din aceste zone, pre-creştin, anterior marilor migraţii, specific populaţiei autohtone, dar care se întinde azi pe teritoriul mai multor ţări din zona balcanică, din Republica Moldova, până în zona Macedonia. Eu cred că este un lucru important. Alături de doină, în patrimoniul cultural al UNESCO să fie şi Mărţişorul, tradiţionala sărbătoare a românilor”, a precizat Şerban Nicolae, miercuri, în plenul Senatului.
După anunţul social-democratului, mai mulţi senatori au aplaudat.