Vanghelie susține că Victor Ponta, George Maior și Florian Coldea aveau o listă și stabileau căror politicieni incomozi le vor face dosare. ”Ei nu se băteau cu corupții, voiau să le gestioneze banii”, a mai spus fostul edil.
”La vremea respectivă era domnul Ponta, care elimina adversarii politici din partid și stabilea cine trebuie să plece. Nu se putea pleca decât cu un dosar penal sau o arestare. Dânsul fiind într-o relație nu doar de prietenie cu Maior, fiind și finul sau nașul, avea o legătură strânsă, indirect, și cu Coldea. La vremea respectivă ei stabileau cine mai poate și cine nu să mai facă politică... toți cei care erau incomozi, nu puteau fi ținuți în mână, nu plăteau ce trebuiau să plătească. Era, dacă vreți, exact cum plătea statul român turcilor tribut.
Mie, personal, nu mi-au cerut bani pentru că au văzut că nu funcționa și le era frică de mine. Eu am fost un tip mai revoluționar, am avut anumite principii.
George Maior, la nunta sau botezul primarului Negoiță, m-a tras deoparte și a încercat să îmi explice ce legături am eu și de ce nu termin cu Mircea Geoană. I-am spus că nu am, că e președintele partidului. Mi-a spus: ”Dvs. nu înțelegeți sau vă faceți că nu înțelegeți? Treaba Dvs.” Eu am înțeles atunci că, în contextul în care eram consecvent cu niște linii ale partidului, începusem să îi deranjez.
Din ce spunea doamna Udrea și domnul Cocoș, despre gențile pe care le duceau domnului Coldea la SRI, deduc că le duceau bani.
A fost o listă de până la 17 persoane cu care Ponta s-a dus la Maior, printre acestea președintele CJ Argeș, al CJ Brăila, Nicolescu și mulți alții, care, la vremea respectivă, s-a început și pe ei cu dosare.
Se considera că se schimbă clasa politică după gusturile lor, după cum erau închegați în relația de prietenie.
Eu am spus multe de domnul Coldea, am spus că a luat 25 de milioane de euro. Domnul Coldea trebuie să mă dea în judecată și o să-l întreb pe cine a sunat el ca să scoată într-o singură zi foarte mulți bani de la o bancă. Oamenilor care voiau să facă politică și nu acceptau unele discuții cu dânșii le era greu să mai facă politică.
Cum îl lăsau să plece pe domnul Cocoș cu gențile de bani afară?! Nu am spus eu, doamna Udrea. Fugea la o săptămână, două, cu câte o geantă de bani. Când trecea, știau oamenii instituției. Banii ăștia erau pentru buna desfășurare a corupților, ei nu se băteau cu corupții, voiau să le gestioneze banii.
Când oamenii politici îi deranjau, aceia deveneau corupți, iar corupții puteau scoate o parte din bani dacă decretau sumele de care erau mulțumiți.
Cu mine au încercat să mă sperie prin diferite tipuri de a-mi crea tot felul de dosare penale. Au văzut în instață că nu țineau în instanță și le-am câștigat, inclusiv unul cu A.N.I.
Toate acestea au început în perioada domnului Băsescu, s-au perindat, a venit Ponta, le-a preluat. Nu e important câți se duc la pușcărie, ci că viața românilor și țara asta nu mai are de cine să fie reprezentată.
Ponta se ducea la Maior, după care se făcea o ședință scurtă cu Coldea și stabileau care sunt procedurile.
Acum o lună, domnul Coldea, domnul Dîncu s-au întâlnit cu câțiva infractori în Dubai care au mari dosare, ca să-i scape. Și pe mine m-au numit infractor. Când vor să scape pe unii de dosarele făcute tot de ei, îi cheamă în Dubai și stabilesc coordonatele de acolo: cât costă, cum și dacă scapă. Domnul Coldea, după ce a terminat discuția cu aceste persoane în Dubai, s-a dus în Abu Dhabi să se întâlnească cu un reprezentant al statului. Prințul din Abu Dhabi este președintele celor 7 state arabe, nu este un businessman. Coldea s-a dus să vorbească și oficial, considerând că este în continuare un om care stabilește traiectoriile acestei țări.
În continuare cred că pot să comande și să stabilească cine trebuie să se ducă în pușcărie.
Am atâtea informații despre câte nelegiuiri au făcut acești oameni...După sentința în dosarul meu, indiferent care va fi, voi face o conferință de presă și nimeni nu mă va opri. Dacă oamenii vor la balamuc, atunci să mergem la balamuc! În afară că unii sunt infractori, sunt și nebuni. În afara că sunt nebuni, își permit să creeze atât de multe probleme acestei țări și să negocieze în numele ei! E o metaforă, nu sunt specialist, sunt un om care sunt atent la ce se întâmplă. Nu înțeleg de pe pe domnul Coldea, pe Dumbravă, nu îi interesează de domnul Cocoș care a dat zeci de denunțuri.
Cred că s-a încercat din partea Serviciilor și a fost o practică să se agațe cât mai mulți politicieni. Domnul Ponta a fost înainte de a fi politician.
Le-am spus multora din PSD. Au recunoscut mulți politicieni că le-am spus și nu au crezut, după care s-au trezit cu dosare penale. Le-am spus acum 8 sau 10 ani, au trecut 3 sau 4 și au pățit ce le-am spus. Oamenilor nu le-a venit să creadă că există o listă și se vor întâmpla aceste lucruri. Toate lucrurile astea au fost corelate cu calitatea de ofițer și cu relațiile pe care le avea Ponta cu Maior.
E greu de spus cum a ajuns marginalizat Ponta. Când ai de-a face cu oameni ca domnul Coldea, cred că asta și se întâmplă. A fost folosit, după care a plecat. Domnul Dragnea a fost folosit, după care l-a băgat în pușcărie.
Țara asta are nevoie de lideri. Când a fost arestat domnul Vîntu, am spus că nu mi se pare în regulă, la fel și când a fost arestat domnul Voiculescu. Când Adrian Năstase a avut condamnarea și s-a împușcat, am spus că s-a creat un precedent periculos să ne aresteze liderii acestei țări”, a declarat Vanghelie.