Întâlnirea lui Blaga cu foştii PDL-işti provoacă scandal în PNL. Marian Petrache susține că decizia organizării unui eventual Congres ar trebui luată de Consiliul Național al PNL, anunțat pentru data de 4 august.
Vicepreşedintele PNL Marian Petrache a declarat luni, după şedinţa Biroului Executiv al partidului, că întâlnirea dintre fostul copreşedinte al liberalilor Vasile Blaga şi mai mulţi foşti democrat-liberali a reprezentat o gafă.
El a afirmat că a cerut, în cadrul şedinţei BEx, organizarea unui congres al partidului, în vederea unei "clarificări doctrinare" şi pentru reafirmarea sprijinului faţă de Ludovic Orban din partea celor care l-au votat.
"Au fost o grămadă de fuziuni şi trebuie ca fiecare membru PNL să se simtă ca acasă, să nu se simtă nimeni exclus, pentru că nimeni nu e exclus din PNL. ( ...) Boală lungă, moarte sigură! Sunt voci în partid - chiar dvs. le comentaţi şi spuneţi că e contestat, că nu e contestat. Ludovic a fost ales de 80% dintre cei care au participat la acel congres. În mod normal, cei care l-au susţinut trebuie să îşi reafirme sprijinul faţă de Ludovic Orban, pentru că dacă erau aşa de corecţi nu avea loc acea întâlnire", a declarat Marian Petrache.
Preşedintele PNL, Ludovic Orban, spune că vicepreşedintele liberal Marian Petrache, care a pledat pentru organizarea unui congres al formaţiunii, a exprimat o cerere individuală, care nu e împărtăşită de colegi.
"PNL a avut un congres în urmă cu un an. La acest congres a fost aleasă o conducere, a fost adoptată o moţiune, care este programul politic al partidului, conform statutului. Această cerere este o cerere individuală a unui coleg de-al meu, care nu e împărtăşită de colegii mei. (...) PNL acţionează în conformitate cu mandatul care a fost dat actualei conduceri de către congres, care şi-a atins până acum obiectivele, care practic este partidul ce a realizat cea mai mare creştere în sondajele de opinie şi care are marea şansă de-a putea să învingă partidul de guvernământ în viitoarele alegeri", a declarat Orban, luni, după şedinţa Biroului Executiv al PNL.