Cele două femei au ajuns la spitalul Urziceni așteptându-se să primească de asistență medicală, întrucât Roxana urma să nască. Însă acolo mama fetei a fost nevoită să strige la asistentă, întrucât aceasta dormea. Mai mult, asistenta era singurul cadru medical din tot spitalul.
„Eu am trezit-o din somn pe doamna asistentă din somn. Nu era nici un medic, doar asistenta medicală care ne-a dat afară să așteptam salvarea”, a spus mama Roxanei.
Au urmat niște scene demne de un film din lumea a III-a. Asistenta le-a spus că nu le poate ajuta cu nimic, le-a îndemnat să sune la 112, și le-a dat afară sub pretextul de a fi cât mai aproape de ambulanță atunci când va sosi.
I-am spus doamnei „Vă rog frumos, sunati dvs la Salvare pt ca noi ne-am uitat telefoanele acasa. Și doamna de la spital atat ne-a ajutat, cu un telefon la 112 și ne-a spus duceti-va la poarta, ca acolo va asteapta salvarea, asteptati salvarea sa vina. Nu i-a dat măcar primul ajutor. A spus „eu nu am cu ce să vă ajut, vă sun la Salvare, altceva eu nu am ce să vă fac” și a poftit-o afară. A spus duceți-vă afară că vine Salvarea la poartă”, a mai spus mama Roxanei.
Ce a urmat a uimit România. Tânăra a dat naștere pe trotuarul din fața spitalului, iar ambulanța ajunsă la fața locului a transportat-o la spitalul din Slobozia, unde a primit îngrijirile necesare. De altfel, mama fetei a ținut să le mulțumească echipajului de pe ambulanță și medicilor de la Spitalul din Slobozia care, spune ea, și-au făcut datoria ireproșabil. Tânăra mamă a primit și consiliere psihologică.
Între timp, autoritățile din Urziceni nici nu s-au interesat de soarta lor:
„Nu a incercat nimeni, nici managerul, nici primarul spitalului, care face discriminare ca suntem romi. Din pricina asta domnul primar a vorbit urat despre copilul meu, a spus ca s-a dus acolo la Primiri Urgente si i-a zis ca nu stiau ce sa faca, nu s-au inteles cu ea pentru ca era surdo-muta. Minte. Tot ce s-a speculat in presa, de la conducerea spitalului din Urziceni este o minciuna”, a spus mama femeii care a născut pe trotuar.
Familia fetei intenționează să dea spitalul în judecată:
„Urmează să dăm spitalul în judecată, am pus cei mai buni avocați să se ocupe de caz”, a mai spus mama Roxanei.
Mai multe cazuri de neglijență la spitalul Urziceni au ajuns în atenția publicului
De altfel, spitalul din Urziceni este cunoscut pe plan local pentru proasta dotare și lipsa de profesionalism a cadrelor medicale. Jurnalistul Eugen Cișmașu a dezvăluit că ceea ce a apărut în media este, de fapt, doar vârful aisbergului.
Într-o intervenție din cadrul emisiunii „Culisele Statului Paralel”, jurnalistul local Eugen Cișmașu a povestit mai multe cazuri cutremurătoare despre oameni care nu au primit minimul de îngrijiri medicale și au fost pur și simplu trimiși acasă să moară.
„În cazul femeii care a născut, viața merge înainte, cu sancțiuni sau fără sancțiuni la nivel de personal managerial sau personal medical la Urziceni. În schimb, viața tânărului de 32 de ani care venit cu o durere în piept și a primit un algocalmin, nu mai este, s-a dus. Am aflat prin intermediul dumneavoastră și punctul de vedere al doamnei manager. Este cuvântul său împotriva cuvântului aparținătorilor tânărului – soția lui George Mihalache, pentru că ăsta este numele celui care a murit azi noapte după ce fusese trimis acasă de la Urziceni, spune că pur și simplu a fost trimis acasa. I s-a dat un algocalmin, i s-a făcut un EKG, i s-a recomandat să facă o radiografie pulmonară și a fost trimis acasă”, a spus Eugen Cișmașu.
Femeie trimisă acasă să moară, după îngrijiri minime
„Acum un an, în același modus operandi, o femeie, soția unui angajat al primăriei unei localități aflate la 20 km de Urziceni, Gheorghe Rita, dacă țin minte, a pățit același lucru: A mers la spitalul Urziceni, nu a avut noroc să pice pe o tură care să-i salveze viața, a primit nu un algocalmin, i s-a dat un aspenter, a fost trimisă acasă și acasă a murit. Nu știu dacă a mai apucat să cheme salvarea. Cazul nu este cunoscut, oamenii nu au făcut plângeri, și dacă ar fi făcut plângeri nu știu ce s-ar fi întâmplat”, a mai spus jurnalistul local.
Femeie trimisă pe drum cu bebelușul în brațe
Voi mai prezenta un caz mai apropiat, care a avut loc în urmă cu două luni de zile și a făcut vâlvă în oraș. O femeie cu un bebeluș în brațe a alergat într-o disperare către Camera de Gardă, a fost întâmpinată de o infirmieră, infirmieră care i-a spus: ”Nu a vem medici de gardă la pediatrie, dar e rău, sunați la 112 și mergeți în altă parte. A plecat către oraș și a ajuns la oraș cu bebelușul mort în brațe. E un caz de notorietate. Femeia aceea nici măcar nu a mai trecut pragul spitalului ca să fie înregistrată, măcar o asistentă să vadă bebelușul”, a spus jurnalistul Eugen Cișmașu.
Managerul spitalului Urziceni, out din PNL. Urmează primarul. Ce spune liderul PNL Ialomița