"Este o decizie care arată disponibilitatea României de a contribui la efortul de solidaritate în astfel de situaţii, fiind vorba de persoane vulnerabile, care necesită protecţie, iar acest răspuns nu pune în niciun fel presiune pe sistemul românesc de azil", arată MAE.
"Autorităţile române cunosc situaţia din Marea Mediterană şi România a participat activ la discuţiile purtate în vederea identificării unor soluţii, atât pentru evitarea pierderii de vieţi omeneşti, cât şi pentru împiedicarea deschiderii unor breşe care să conducă la încurajarea migraţiei ilegale. Chiar dacă situaţia actuală nu poate fi comparată cu nivelul fluxurilor de migranţi din perioada 2015-2016, fenomenul rămâne foarte îngrijorător, cu o creştere semnificativă a mortalităţii în rândul migranţilor care aleg această cale", se arată într-un comunicat de presă transmis, vineri seară, de MAE.