”O felicit pe Maia Sandu pentru victoria categorică din alegerile prezidențiale! Suntem martorii unui eveniment cu adevărat istoric pentru Republica Moldova.
Maia a demonstrat că alegerile pot fi câștigate și cu o campanie onestă și decentă. Am convingerea că va fi preşedintele așteptat de oamenii buni care au votat pentru schimbare. Un preşedinte competent şi responsabil care va moderniza țara şi o va aduce mai aproape de România şi de Uniunea Europeană. Guvernul României va rămâne un partener loial al Republicii Moldova și va sprijini inițiativele noului președinte atât de la București, cât și la Bruxelles”, a transmis Orban, pe pagina de Facebook a Guvernului.
Premierul a precizat că a crezut în Maia Sandu încă de la început și a asigurat-o de tot sprijinul guvernului de la București.
”Am crezut de la început în Maia atunci când mulți nu îi acordau nicio șansă în fața lui Igor Dodon. PNL a fost și va rămâne alături de colegii de la PAS în cursa lor de a câștiga și guvernarea”, a dăugat Orban.
Potrivit rezultatelor finale, candidata Partidului Acţiune şi Solidaritate (PAS), Maia Sandu, a câștigat alegerile prezidențiale cu 57,75% din voturi, devenind prima femeie care conduce Republica Moldova. Candidata proeuropeană, în vârstă de 48 de ani, l-a învins pe actualul Președinte, socialistul Igor Dodon, care a obținut 42,25% din sufragii.
Citește și: ”Maia Sandu, noul președinte al Republicii Moldova: Ne vom uni cu toții, avem nevoie de o societate unită”