Chiar și în această perioadă, în luna ianuarie, grădinarii iscusiți se pun pe treabă. Mai precis, în această perioadă este foarte indicat să plantăm anumite legume.
De exemplu, putem să punem în solarii ridichii, morcovi, țelină, păstârnac, sau pătrunjel! Când se mai încălzește vremea ele pot fi duse în grădină, iar partea bună este că aceste legume vor putea fi recoltate în primăvară, sau, cel târziu, prin vară.
Ce legume plantează grădinarii iscusiți în ianuarie
De asemenea, în luna ianuarie, grădinarii iscusiți vor începe să se ocupe de ceapă, usturoi, dar și praz. Adesea, ele sunt plantate în solarii, iar cum au nevoie de ceva mai mult timp pentru a se dezvolta, mulți grădinari preferă să le planteze cât mai devreme posibil, în luna ianuarie, scrie click.ro.
O altă alegere favorită a grădinarilor este salata. Ea este plantată în luna ianuarie, iar, destul de rapid, la începutul primăverii, poate fi deja folosită în bucătărie. De asemenea, de-a lungul lunii ianuarie mai sunt plantate și verdețuri precum spanacul sau leurda.
În plus, nu este deloc exclus ca în luna ianuarie, mulți grădinari să planteze ardei grași, vinete, cât și tomate. Inițial, ele sunt puse în interior, însă odată ce vremea se mai încălzește, pot fi transportate în grădină.
Așa că, pentru grădinarii cu experiență, luna ianuarie va fi una destul de ocupată. Iar dacă aveți spațiul necesar pentru a planta aceste legume, ele sunt perfecte pentru luna care urmează.