Directorul Aeroportului Craiova, Mircea Dumitru, a declarat că aeronavele care ar trebui să-i ia pe pasagerii din Bănie sunt pe Aeroportul Timişoara. Acestea nu pot ateriza din cauza vizibilităţii reduse cauzată de ploaie.
„Avem două zboruri de Bologna şi Roma care ar fi trebuit să plece de dimineaţă. Avem plafon foarte-foarte jos şi ca atare nu s-a putut ateriza. Aeronavele sunt pe Aeroportul Timişoara, aşteaptă să decoleze spre Craiova, dar deocamdată vizibilitatea este extrem de redusă. E vorba de curse care ar fi trebuit să plece de la Craiova. Nu au putut ateriza azi-noapte şi la momentul acesta au decolat către Craiova, dar din păcate nu au putut ateriza şi s-au dus către Timişoara”, a declarat Dumitru.
Cursa de Bologna ar fi trebuit să decoleze la ora 7.50, iar cea de Roma la 6.40, astfel că unii dintre pasageri aşteaptă pe aeroport de peste patru ore.
"Pasagerii sunt pe aeroport. Unii dintre pasageri au deja trei ore, iar ceilalţi patru ore. Cel mai probabil, în foarte scurt timp, vor decola aeronavele de la Timişoara şi vor veni spre Craiova”, a mai declarat Mircea Dumitru.