Jurnalistul a parcat mașina la intrarea pe șantier și s-a îndreptat spre dirigintele de șantier pentru a se prezenta și a cere permisiunea să facă niște poze. Permisiune ce i-a și fost acordată de șeful de șantier.
După ce și-a terminat treaba, a fost anunțat că mașina, cu care jurnalistul a sosit, blochează un utilaj care trebuia să stropească cu apă nisipul de la intrarea de pe centură spre pasaj dinspre Micălaca, în drept cu CET-ul. Jurnalistul a mers în pas alergător pentru a lua mașina. Ei bine, când a ajuns la autoturism, un muncitor, care mișca tot timpul o bâtă în mână a început să înjure ca la ușa cortului, scrie presa locală.
Jurnalistul a încercat să îi explice că va pleca și că îi pare rău, dar și că este din presă și a făcut o documentare. A urmat actul de violență prin care, în mod inexplicabil, muncitorul a rupt vesta și ecusonul cu o smucitură violentă și a început să dea cu bâta, cu mâna liberă și picioarele în jurnalist. Acesta, pentru a se feri de loviturile dirijate spre cap, s-a apropiat foarte mult de muncitor. A fost lovit în obraz și în mâna stângă, în încercarea de a se apăra.
Mai apoi, a urmat apelul la numărul unic de urgență 112 și într-un timp foarte scurt a sosit și echipajul de jandarmi. După sosirea janadarmilor, muncitorul a aruncat, firește, bâta din mână și a declarat că îi pare rău de cele întâmplate. A dat vina pe faptul că este cu nervii la pământ și că este foarte stresat.