Judecătorul Cristi Danileț, de la Tribunalul Cluj, a fost sancționat de Secția pentru judecători a CSM în materie disciplinară cu excluderea din magistratură. Sancțiunea poate fi atacată cu recurs la ÎCCJ.
Danileț a fost sancționat pentru manifestările de pe rețelele de socializare, în baza art. 99 din Legea 303/2004. Judecătorul a fost găsit vinovat de „manifestări care aduc atingere onoarei sau probității profesionale ori prestigiului justiției, săvârșite în exercitarea sau în afara exercitării atribuțiilor de serviciu”.
„HOTĂRÂRE
Cu majoritate,
Respinge cererea de repunere pe rol a cauzei formulată de pârâtul Danileţ Cristi Vasilică – judecător în cadrul Tribunalului Cluj, ca neîntemeiată.
Cu majoritate,
Respinge excepţia nulităţii absolute a acţiunii disciplinare invocată de pârât, ca neîntemeiată.
Cu unanimitate,
Respinge acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva domnului Danileţ Cristi Vasilică – judecător în cadrul Tribunalului Cluj pentru fapta constând în exprimarea unor opinii în lucrarea „900 de zile de asediu neîntrerupt asupra magistraturii române”
Cu majoritate,
Admite acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva domnului Danileţ Cristi Vasilică – judecător în cadrul Tribunalului Cluj pentru fapta constând în manifestările pârâtului pe reţelele de socializare.
Cu majoritate,
În baza art.100 lit.e) din Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, aplică domnului Danileţ Cristi Vasilică – judecător în cadrul Tribunalului Cluj, sancţiunea disciplinară constând în „excluderea din magistratură” pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art.99 lit. a) din acelaşi act normativ
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare la Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Decizia a înregistrat mai multe opinii separate, astfel:
”Cu opinie separată în sensul admiterii cererii de repunere pe rol a cauzei formulată de pârâtul Danileţ Cristi Vasilică – judecător în cadrul Tribunalului Cluj.
Cu opinie separată în sensul admiterii excepţiei nulităţii absolute a acţiunii disciplinare motivată de depăşirea termenului de efectuare a verificărilor prealabile şi de încălcarea repartizării aleatorii.
Cu opinie separată în sensul respingerii în totalitate a acţiunii disciplinare formulată de Inspecţia Judiciară împotriva domnului Danileţ Cristi Vasilică – judecător în cadrul Tribunalului Cluj pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art.99 lit. a) din Legea nr. nr.303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată.
Cu opinie separată doar în ceea ce priveşte individualizarea sancţiunii, respectiv în sensul aplicării domnului Danileţ Cristi Vasilică – judecător în cadrul Tribunalului Cluj a sancţiunii disciplinare constând în „diminuarea indemnizaţiei de încadrare lunare brute cu 25% pentru o perioadă de 1 an” pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art.99 lit. a) din Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare”, se mai arată în Hotărârea CSM.
Judecătorul a anunţat deja că va ataca decizia.
”Azi s-a decis excluderea mea din magistratură de către CSM pentru doua filmuleţe publicate anul trecut pe TikTok: într-unul tai gardul, în celălalalt curăţ o piscină. Nu am făcut atunci nicio afirmaţie în legătură cu justiţia şi imaginile nu au legătură cu profesia. Este fix viaţa prea privată pentru care nu înţeleg să dau socoteală nimănui. Abaterea reţinută este „conduita prin care se aduce atingere imaginii justiţiei”. Soluţia s-a luat cu majoritate de voturi, căci unii membri CSM au găsit că sunt reale neregulile invocate de mine referitoare la modul în care s-a realizat cercetarea de către Inspecţia Judiciară. Evident, voi formula recurs la ICCJ şi sunt sigur că se va remedia această soluţie”, a transmis judecătorul.