Apărută în variantă originală în 2014 la Curtea Veche Publishing, cartea a fost publicată în mod similar în cursul anului 2015 în limbile maghiară (editura Cser, în traducerea lui Lakatos Mihaly) și bulgară (editura Ciela Norma, traducerea Martina Ganceva). În toate cele trei cazuri, volumul a fost tradus la cererea editurilor străine, precizează Curtea Veche.
"Pas cu pas" de Klaus Iohannis a apărut la Curtea Veche Publishing în timpul campaniei electorale din 2014. Volumul a fost urmat de apariția, în mai 2015, a celui de al doilea volum semnat de Klaus Iohannis, "Primul pas", carte ce dezvăluie informații din culisele campaniei electorale și din primele zile ale mandatului de Președinte, explică reprezentanții editurii.
Tot marți, Institutul Cultural Român (ICR) a informat că nu a avut nicio contribuție financiară sau de alt tip la lansarea traducerii volumului "Pas cu pas" al președintelui la Târgul Internațional de Carte de la Beijing, inițiativa traducerii și a lansării în cadrul salonului aparținând editorului chinez, iar drepturile de autor fiind obținute de la Editura Curtea Veche.
Potrivit unei precizări a ICR, evenimentul aparține editurii Zhong Yi și nu are loc la standul României, ci la una dintre scenele târgului de carte, Authors' events corner, în data de 25 august.
România, alături de celelalte țări central și est-europene, este invitata de onoare a celei de-a 23-a ediții a acestui salon, care se va desfășura în perioada 24 — 28 august, participarea țării noastre la eveniment fiind susținută de ICR, prin Centrul Național al Cărții.