Numele de "România" vine de etnonimul "român" şi de la numele Ţării Româneşti, provincia la sud de Carpaţi care datează din Evul Mediu, din secolul al XIV-lea. Istoricii spun că numele "România" era menţionat neoficial în ziarele care apăreau înainte de Revoluţia de la 1848.
Potrivit istoricului Ioan Haţegan, numele ţării noastre este strâns legat de Imperiul Român de Răsărit (sau Imperiul Bizantin). Actuala denumire a statului a apărut pentru prima oară, în această formă, în secolul al XIX-lea, dar originile sunt mult mai vechi. Paşoptiştii au ales acest cuvânt care să-i unească pe cei care se numeau oricum "români".
„Dat fiind că eram o ţară latină, la mijlocul secolului al XIX-lea, înainte de unirea lui Cuza, Alecsandri şi alţi intelectuali din acea perioada au ales termenul de România, care vine de la vechea România, teritoriu al Imperiului Bizantin. România de astăzi este singură ţară neo-latină care a mai rămas din Imperiul Roman de Răsărit”, a explicat istoricul Ioan Haţegan, părere confirmată şi de faptul că popoarele din jur sunt în majoritate slavice, românii fiind singurul popor din Balcani cu o limba ce are origini clare în limba latină.
Numele de România, oficial din 1862 Oficial, numele de România a fost recunoscut în anul 1862, în cadrul primei Adunări Generale de după unirea Moldovei cu Ţară Românească.
„Ţara noastră şi-a luat numele oficial la 24 ianuarie 1862, atunci când Moldova şi Ţară Românească au format un stat unitar, prin efortul remarcabil depus de Alexandru Ioan Cuza, care la dată de 5 ianuarie 1859 a fost ales domnitor al Moldovei, iar pe 24 ianuarie al aceluiaşi an şi al Ţării Româneşti. În cadrul primei adunări de după Unire a fost aprobată iniţiativa lui Cuza că statul român să preia denumirea oficială de România, şi care mai târziu a fost precizată în primul articol al Constituţiei din 1 iulie 1866", explică Grigore Ioniţă, profesor doctor în istorie.
