În urma procesului pe care l-au intentat inspectorii Agenţiei Naţionale de Integritate, Adrian Simionescu a reuşit să câştige procesul. Manelistul a fost acuzat că nu putea să dovedească de unde proveneau 100.000 de euro.
"Respinge acţiunea ca neîntemeiată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 29 noiembrie 2016”, este minuta Curţii de Apel Bucureşti, în procesul intentat de Agenţia Naţională de Integritate, anunţă adevărul.ro.
Cazul lui Adrian Minune este pe rol în instanţă de mai bine de 5 ani, dar din motive procedurale manelistul a fost trimis de la o instanţă la alta în Bucureşti.
Toate problemele manelistului au apărut în anul 2010 din cauza unei declaraţii de avere de pe vremea când era consilier local în comuna Ştefăneştii de Jos din Ilfov. Adi Minune declarase că venituri în perioada 2008-2010, 38.000 de euro, dar se pare că manelistul a cheltuit de 4 ori mai mult, potriviz oficialilor Agenţiei Naţionale de Integritate.