Conform datelor comunicate, reprezentanţii CJPC au găsit la autoservirea Casa Vegetariană „spaţii de preparare şi depozitare lipsite de igienă, alimente fără elemente de identificare, depozitate în condiţii greu de imaginat, gândaci, lipsa unui flux tehnologic raţional”.
În urma controlului, unitatea a fost oprită temporar de la prestarea de servicii, reprezentanţii ei fiind invitaţi la sediul CJCPC cu toate documentele şi avizele de funcţionare. După analizarea acestor acte, se va trece şi la o eventuală amendare a autoservirii.
Societatea a fost înființată în anul 2012. Potrivit Ministerului Finanțelor, pe anul 2015, firma a înregistrat o cifră de afaceri de 290.188 de lei, o pierdere de 21.239 de lei și un număr mediu de cinci angajați, scrie ziuadeconstanta.ro.