Totul a început într-un autobuz care circula în municipiul Brăila. La coborârea din mijlocul de transport în comun, într-o stație din centrul orașului, jandarmul a observat că minorul avea asupra sa un cuțit și un baston telescopic, fapt ce i-a stârnit îngrijorarea.
A acționat rapid și l-a deposedat de cele două obiecte periculoase, după care l-a predat unui echipaj de jandarmerie.
Ulterior, s-a stabilit faptul că bastonul telescopic avea o lungime de 66 de centimetri, iar cuțitul o lungime totală de 32 de centimetri, din care 19 centimetri reprezentau doar lama.
Cercetările în această cauză au fost preluate de către Inspectoratul de Poliție Județean Brăila.