În deschiderea Berlinalei va fi proiectat, în premieră mondială, ”Django”, lungmetrajul de debut al cineastului Etienne Comar, care descrie viaţa chitaristului şi compozitorului de jazz Django Reinhardt.
România intră în competiție cu lungmetrajul ”Ana, mon amour”, de Călin Peter Netzer.
Țara noastră va fi reprezentată la Berlin şi de şapte cineaşti - regizoarea Ilinca Călugăreanu, actorul Alexandru Potocean, regizoarea Ioana Mischie, producătoarea Andra Popescu, operatoarea Carmen Tofeni, distribuitorul de film Matei Truţă şi scenarista Monica Stan - în secţiunea Berlinale Talents, de proiectul ”The Deer”, de Bogdan George Apetri, selectat să participe la Co-production Market, şi de şase filme autohtone, care vor fi proiectate la standul ţării noastre din cadrul evenimentului.
În plus, Tudor Aaron Istodor este unul dintre cei zece tineri actori europeni selectaţi în programul Shooting Stars, organizat între 10 şi 13 februarie, de European Film Promotion (EFP), şi ajuns la cea de-a 20-a ediţie, în cadrul Festivalului de la Berlin.
Săptămâna trecută, Dieter Kosslick, directorul Berlinalei, a spus că ediţia din acest an a festivalului va oferi spectatorilor comentarii de actualitate despre ceea ce el a denumit ”apocalipsa zilnică” a lumii moderne, dar va oferi şi multe momente ”mai uşoare”.
Berlinala se va încheia pe 19 februarie, cu cinci zile înainte de decernarea premiilor OSCAR.