Franţa, unde mereu vedeai o ţigară Gauloise lipită de buzele oricărui actor sau intelectual, plănuieşte să introducă unul dintre cele mai drastice regimuri antifumat din lume, scrie cotidianul britanic The Independent.
Culorile ţipătoare şi numele de brand de pe pachetele de ţigări vor fi înlocuite cu atenţionări de sănătate scrise cu litere mari şi fotografii frapante ale organelor afectate de fumat. Conducătorilor auto şi pasagerilor li se va interzice să fumeze în prezenţa copiilor sub 12 ani.
Cu toate că aceste măsuri nu vor intra în vigoare până în 2016, de pe acum începe o necruţătoare campanie la televiziune şi radio, atrăgând atenţia că tutunul ucide unul din doi fumători. De asemenea, se impune o taxă asupra companiilor din industria tutunului pentru a finanţa campaniile antifumat şi se instituie măsuri pentru a dezvălui acţiunile mascate de lobby ale acestei industrii.
Ministrul Sănătăţii Marisol Touraine a declarat: 'Nu mai putem accepta ca numărul de decese cauzate de tutun în Franţa să fie echivalent cu prăbuşirea în fiecare zi a unui avion cu 200 de oameni la bord', scrie The Independent.
Obiectivul pe termen lung al ministrului Touraine este abolirea fumatului în următorii 40 de ani prin descurajarea tinerelor generaţii de a practica acest obicei. Obiectivul său pe termen mediu este să reducă, până în 2024, proporţia fumătorilor francezi (acum unul din trei adulţi) la nivelul existent în Marea Britanie - unul din cinci adulţi.
Doar o singură altă ţară, Australia, a interzis menţionarea brandurilor şi a impus folosirea unor pachete 'neutre'. Măsuri asemănătoare sunt avute în vedere în Marea Britanie şi în Irlanda.
Marile companii din industria tutunului ameninţă că vor da în judecată guvernul francez dacă îşi duce planul la îndeplinire. Ele spun că scoaterea în afara legii a pachetelor de ţigări originale şi scrierea numelor de brand doar cu litere mici reprezintă o încălcare a dreptului la 'proprietate intelectuală' şi se află în contradicţie cu legislaţia europeană.
Organizaţiile proprietarilor de debite de tutun ameninţă că vor declanşa demonstraţii de stradă. Unii politicieni de centru-dreapta intenţionează să se opună regulei 'nu în faţa copiilor' care s-ar aplica în autoturisme şi pe terenurile de joacă. 'Poliţiştii ar fi mai bine folosiţi dacă ar alerga după hoţi, şi nu după fumători', declară Thierry Lazaro, membru al Parlamentului dintr-o formaţiune de centru-dreapta, informează The Independent.
Cei angajaţi în campania anti-tutun au salutat ca 'revoluţionar' planul doamnei Touraine. Yves Martinet din cadrul comitetului naţional împotriva fumatului a spus: 'Pentru prima dată avem în Franţa un program cuprinzător pentru atacarea acestei probleme'.
Până spre sfârşitul anilor 1960 aproape două treimi dintre bărbaţii francezi erau fumători, dar mult mai puţine femei. După 1976 s-au introdus măsuri tot mai severe, culminând cu interzicerea fumatului în toate spaţiile publice închise, inclusiv, din 2006, în baruri şi restaurante.
Proporţia fumătorilor în rândul bărbaţilor din Franţa este mult mai redusă, dar obiceiul s-a extins printre franţuzoaice. Numărul fumătorilor este acum egal la ambele sexe, situându-ce cu puţin sub 30 la sută.
Îngrijorător pentru militanţii antifumat şi pentru planurile ambiţioase ale ministrului Touraine de a elimina fumatul în următorii 40 de ani este faptul că adolescenţii francezi fumează acum tot atât de mult ca şi părinţii lor. Conform cifrelor oficiale, proporţia fumătorilor în rândul tinerilor de 17 ani este de 30 la sută, atât la băieţi cât şi la fete. Constatările din teren indică, de fapt, că proporţia este mult mai mare.
Unii militanţi împotriva fumatului au fost dezamăgiţi că planul ministrului Touraine nu include noi majorări importante ale impozitelor pe tutun. Preţul unui pachet de 20 de ţigarete s-a dublat în Franţa în ultimii 14 ani, ajungând la 7 euro.
Vânzătorii de produse din tutun au avut succes în acţiunile lor de lobby pentru încetinirea majorării preţurilor, ceea ce pare să fi dus la o creştere masivă a contrabandei cu ţigări, mai notează The Independent.