Grefierii protestează pentru pensia de serviciu. Grefierii au anunțat că protestează față de abrogarea prevederilor care reglementează dreptul la pensia de serviciu a grefierilor în sesiunea extraordinară a Parlamentului României de marți.
Tot mâine, reprezentanții grefierilor vor avea loc o întrevedere între reprezentanţii SNGJ Dicasterial (afiliat la Federaţia Publisind şi membru Blocul Naţional Sindical) şi premierul Ludovic Orban. Ei cer să nu fie eliminate pensiile speciale.
Grefierii protestează pentru pensia de serviciu. Potrivit unui comunicat de presă, desfășurarea protestelor are loc după cum urmează:
Luni, 27 ianuarie:
- grefierii planificați în ședințe de judecată vor participa numai la judecarea cauzelor urgente și a celor cu arestați, permițând accesul publicului cu doar 5 minute înainte de intrarea completului de judecată și nu vor efectua niciun fel de activități specifice funcției sau alte acte de procedură decât cele pentru soluționarea cauzelor urgente;
- întreg personalul va protesta prin întreruperea totală a activității în intervalul orar 10:00-12:00, timp în care nu va fi efectuat niciun fel de act de procedură sau activitate specifică funcției fiecărui salariat în parte.
Marți, 28 ianuarie:
- grefierii planificați în ședințe de judecată vor participa numai la judecarea cauzelor urgente și a celor cu arestați, permițând accesul publicului cu doar 5 minute înainte de intrarea completului de judecată și nu vor efectua niciun fel de activități specifice funcției sau alte acte de procedură decât cele pentru soluționarea cauzelor urgente;
- întreg personalul va protesta prin întreruperea totală a activității pe tot parcursul zilei – ziua votului în Plen a proiectului de lege privind abrogarea pensiei de serviciu.
„În funcție de soluțiile legislative care vor fi adoptate de către Parlament sau asumate de către Guvern și în urma concluziilor ședinței cu prim-ministrul României, se va întruni Adunarea Generală Extraordinară a SNGJ Dicasterial pentru a hotărî formele de protest ce vor fi asumate în continuare”, mai spun reprezentanții grefierilor.
Grefierii protestează pentru pensia de serviciu. Grefierii s-au plâns și la Uniunea Europeană:
„În contextul politic intern în care Parlamentul României inteționează să adopte măsuri populiste fără a le verifica din punct de vedere al legalității și constituționalității, precum și fără a avea un impact financiar real asupra bugetului statului, cu scopul ”eliminării” unui drept reglementat inclusiv în Uniunea Europeană și transpus în legislația internă în perioada de preaderare a României la Uniunea Europeană – dreptul la pensia de serviciu a personalului auxiliar de specialitate din instanțe și parchete – ca o compensație acordată pentru instituirea unui regim strict de interdicții și incompatibiliăți, precum și pentru restrângerea unor drepturi, Asociația Grefierilor din România a înțeles să solicite sprijinul organizațiilor internaționale de profil”, mai scriu sindicaliștii grefierilor în adresa trimisă către Uniunea Europeană a Grefierilor.
Grefierii protestează pentru pensia de serviciu. Protestul a fost anunțat de săptămâna trecută:
„Ne arătăm indignarea împotriva „eliminării” pensiilor de serviciu, denumite „pensii speciale” de către parlamentari pentru a câștiga simpatia electorală a unei mase de oameni dezinformați, spunându-le că ajută bugetul statutului, când, în fapt, eliminarea acestui drept poate avea consecințe negative tocmai în rândul electoratului ce poate deveni oricând justițiabil.
Înțelegem să aducem la cunoștință că, prin aceste decizii populiste, calitatea actului de justiție va avea de suferit, întrucât o atare modificare legislativă este de natură să afecteze siguranța activității desfășurate în sistemul de justiție prin atingerea adusă garanțiilor sociale recunoscute personalului din justiție, fără de care activitatea “autorității judecătorești” nu poate fi organizată și desfășurată”, arată sindicaliștii grefierilor într-un comunicat de presă.
Mai mult decât atât, spune sursa citată, abrogarea numai a unora dintre pensiile de serviciu nu va mai avea impactul financiar anunțat de către inițiatori asupra bugetului statului, întrucât potrivit datelor oficiale ale Casei Naționale de Pensii Publice, în anul 2019, beneficiari ai pensiei de serviciu din rândul acestei categorii profesionale erau 1.800 de persoane, în scădere cu 14 persoane față de anul 2018 (1.814 beneficiari),
„Prin urmare, haosul creat în justiție nu se justifică. Să înțelegem că acești 1800 de pensionari căpușează atât de mult bugetul statului prin pensiile de serviciu de care beneficiază și e absolut necesar să le tăiați, în raport de cele peste 100 de mii pe care le păstrați?”, se întreabă grefierii.
Comunicatul este semnat de Sindicatul Național al Grefei Judiciare Dicasterial, Sindicatul Dreptatea Vrancea, Sindicatul SinJust Bihor, Sindicatul Liber al Lucrătorilor din Justiție ”Grefierul” Alba, Sindicatul Dreptatea Bacău, afiliate la Federația PUBLISIND, în colaborare cu Asociația Grefierilor din România.