Gabriela Firea a discutat, joi, cu reprezentanţi ai mediului de afaceri şi ai mediului asociativ din turism, printre măsurile dezbătute numărându-se reducerea anumitor taxe pentru industria de turism şi înfiinţarea unui centru de conferinţe.
"Am discutat în cadrul unei videoconferinţe cu reprezentanţi ai mediului de afaceri şi ai mediului asociativ din turism despre posibilitatea de susţinere a acestei industrii, având în vedere că este una dintre cele mai afectate de pandemie. Apreciez sprijinul acordat de sectorul turistic pe durata stării de urgenţă, când anumiţi hotelieri au pus la dispoziţia PMB spaţii pentru carantină şi pentru cazarea temporară a personalului medical. Acesta este modelul în care cred – de colaborare permanentă şi consistentă. Mă bucur că avem această întâlnire, în care putem auzi propunerile dvs. concrete cu privire la posibile colaborări în industria turismului. Dorim să aflăm care este procentul de contaminare în Bucureşti cu noul coronavirus. Unul dintre motive este cel medical, care priveşte sănătatea publică, dar rezultatele ne servesc şi la a fundamenta ce măsuri putem adopta în viitorul imediat pentru a putea oferi economiei susţinerea atît de necesară în această perioadă, pentru a contribui, în mod responsabil, la repornirea motoarelor în acest domeniu", a scris, pe Facebook, Gabriela Firea.