Decizia în dosarul de corupţie aparţine magistraţilor de la Curtea de Apel Galaţi şi este definitivă.
De asemenea, fostul prefect a fost pedepsit cu interzicerea unor drepturi pe o perioadă de 4 ani pentru fapte de corupţie comise în 2013, când ocupa funcţia publică. Emanoil Bocăneanu a fost trimis în judecată de DNA, secţia teritorială Galaţi, în februarie 2014, după ce în noiembrie 2013 fusese arestat preventiv în aceeaşi cauză.
În noiembrie anul trecut, după trei ani de judecată şi peste 50 de termene, judecătorul de la Tribunalul Galaţi a decis să contopească mai multe pedepse rezultând condamnarea fostului prefect la 8 ani de închisoare.
Potrivit deciziei, Bocăneanu a primit 3 ani pentru trafic de influenţă în formă continuată, 3 ani pentru instigare la abuz în serviciu, 1 an pentru instigare la folosirea de informaţii nedestinate publicului şi 2 ani pentru delapidare.
De asemenea, judecătorul l-a achitat pe Bocăneanu în ceea ce priveşte acuzaţiile de şantaj şi fals în declaraţii.
Decizia Tribunalului a fost atacată atât de avocaţii lui Bocăneanu, cât şi de DNA, dar Curtea de Apel a respins apelurile.
Fostul prefect al judeţului Galaţi în perioada 2012-2013 a fost denunţat la DNA de o angajată a Serviciului Judeţean de Evidenţă a Persoanei. Anul trecut, Emanoil Bocăneanu a fost condamnat la trei ani de închisoare deoarece a încercat să tocmească un asasin pentru a o ucide pe femeia care l-a denunţat. Bocăneanu a mai făcut închisoare şi în urma unei condamnări privind finanţarea ilegală a clubului de fotbal FCM Dunărea.
Potrivit rechizitoriului procurorilor, la 1 august 2013, Emanoil Cătălin Bocăneanu l-a ameninţat şi a făcut presiuni asupra directorului executiv de la acea vreme al Direcţiei Judeţene pentru Evidenţa Persoanei Galaţi (martor denunţător), pentru a-l determina să accepte angajarea în instituţie a lui Carmen Cotan, o prietenă a soţiei lui Bocăneanu.
Bocăneanu mai era acuzat că, în perioada decembrie 2012-2013, cu ocazia derulării concursului pentru ocuparea funcţiei de inspector şef al Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi, fiind membru al comisiei, "s-a implicat activ în sprijinirea inculpatului Balaban Vasile, pentru ca acesta să fie declarat câştigător la concursul desfăşurat în luna august 2013". Totodată, Bocăneanu ar fi determinat un alt candidat din cadrul Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Ialomiţa "să nu-şi valorifice corect cunoştinţele în vederea ocupării funcţiei pentru care candida".
O altă faptă de care era acuzat Bocăneanu, care ar fi fost comisă în perioada 2012 - 2013, a fost aceea că, în calitate de prefect, ar fi determinat angajaţi din Direcţia Judeţeană pentru Evidenţa Persoanei Galaţi să-i prelungească suspendarea din activitate unei angajate a unităţii, primind în schimb sume de bani, în mod repetat, prin intermediul fiicei acesteia.
Fostul prefect al judeţului Galaţi mai era acuzat că, în cursul anului 2013, la solicitarea lui Bogdan Topală, ar fi intervenit, în două situaţii, la ofiţeri ai Poliţiei Rutiere Galaţi, astfel încât subordonatul său să fie sancţionat doar cu avertisment pentru depăşirea limitei de viteză, pentru neacordarea de prioritate la trecerea de pietoni, respectiv să i se înlăture sancţiunea de suspendare a permisului de conducere.