"IMPORTANT!
Mâine, în cadrul declarațiilor de presă săptămânale cu care deja v-ați obișnuit, voi prezenta și concluziile raportului departamentului Inspecție Economică al Ministerului Finanțelor Publice la Primăria Municipiului București.
Vă spun de pe acum că sunt probleme mari acolo!" a scris Florin Cîțu, duminică, pe Facebook.
Marțea trecută, Cîțu a anunțat că Inspecţia Economică a reluat controlul început în februarie la Primăria Municipiului Bucureşti, iar concluzia este că legea a fost încălcată în toate aspectele investigate.
Potrivit lui Cîțu, Inspecţia Economică este în control la cinci companii municipale, dar verificările vor viza toate companiile municipale.
La scurt timp, primarul general în exercițiu, Gabriela Firea, a anunțat că-i va face plângere penală atât ministrului de Finanțe, cât și inspectorilor care au făcut controlul la Primăria Capitalei, pentru abuz în serviciu. Firea a afirmat că oficialii MF ar fi fost amenințați că trebuie să găsească sau să inventeze nereguli, altfel vor fi dați afară.