Luna, satelitul natural al Pământului, va putea fi observat, duminică, mai strălucitor şi cu până la 29% mai mare decât de obicei. Fenomenul este cunoscut sub numele de ”superlună”.
Luna traversează constelaţia Virgo, iar pe 28 martie, se produce faza de lună plină la ora 20:48, se arată pe site-ul Observatorului Astronomic ”Vasile Urseanu”.
Luna se va afla la 180° faţă de Soare şi va fi iluminată complet de acesta. Totodată, ea va răsări după ce Soarele a apus şi va apune după ce Soarele va răsări. Luna va putea fi observată pe cer pe tot parcursul nopţii.
Luna plină din martie este cunoscută în cultura populară americană ca ”luna viermilor” pentru că, odată cu venirea căldurii la începutul primăverii, vietăţile mărunte ale pământului încep să iasă la suprafaţă, potrivit hotnews.