„S-a plătit extraordinar de mult căldura. Am plătit 11 milioane și jumătate. Păi, apartament cu două camere, 60 de metri pătrați, 4 calorifere, sunt 3 gigacalorii și jumătate. Cam o gigacalorie de calorifer", a spus Emil Strujeac.
Astfel s-a ajuns în situația ca familia Strujeac, împreună cu un vecin, să plătească jumătate din factura la căldură de la un bloc întreg. Domnul Strujeac a încercat să afle ce s-a întâmplat de la administrator, scrie reporterntv.ro.
Bărbatul a sesizat RADET Constanța. De asemenea, bărbatul a cerut lămuriri de la firma Ista, care citește repartitoarele. "Cei de la Ista mi-au spus că așa e citirea, că au băgat mult de la RADET, că a fost aparatul stricat. Ista face repartizarea", a spus Emil Strujeac.
Reprezentanților firmei ISTA spun că repartizarea energiei s-a făcut conform legii, dar nu pe o lună, nici pe trei, ci pe două luni.
"Avem rugămintea la populație dacă au probleme legate de împărțire să sesize RADET-ul și ne angajăm ca aceste sesizări să ajungă unde trebuie, către firme. În caz contrar, vom face sesizare către ANRSCE, și cerem retragerea licențelor, pentru că nu-și fac datoria", a declarat Ilie Rachieru, directorul general RADET Constanța.
VEZI VIDEO AICI.