„Utilizarea gheții contaminate în băuturile răcoritoare poate avea consecințe grave asupra sănătății consumatorilor. În acest context, operatorul economic AMREST FOOD S.R.L., cu denumirea comercială Burger King, cu punctul de lucru situat în Șoseaua București - Ploiești nr. 44 A, Complex Feeria, a fost sancționat pentru încălcarea prevederilor din Ordonanța de Guvern nr. 21/1992 (modificată), art. 7c, a doua liniuță, cu o amendă în valoare de 30.000 lei”, a transmis ANPC pe Facebook.
Probele de cuburi de gheață produse în aparatele Burger King conțin:
- Bacterii coliforme (Coliforms) (ID 1117) – valoare determinată: 2,5x10 ufc/100ml, în condițiile în care valoarea acceptată pentru a îndeplini cerințele minime privind calitatea apei potabile, conform Ordonanței 7/2023, este de 0 ufc/100ml.
- Escherichia coli (ID 736) – valoare determinată: 1,2x10 ufc/100ml, în condițiile în care valoarea admisă conform Ordonanței nr. 7/2023 este de 0 ufc/100ml.
Apă minerală contaminată cu fecale, retrasă de pe piață. Scandal legat de una dintre cele mai renumite mărci la nivel mondial
„Având în vedere raportul de încercări nr. 11734201/03.03.2025, în care se constată prezența bacteriilor coliforme și a Escherichia coli, există suspiciunea că aceste contaminări ar putea fi prezente și în aparatele de producere a gheții din unitățile operatorului economic”, mai spun reprezentanții ANPC.
Instituția a anunțat și că a fost propusă emiterea unui Ordin al Președintelui ANPC pentru oprirea temporară a utilizării aparatelor de gheață la nivel național în unitățile Burger King, până la prezentarea unor rapoarte de încercări ulterioare care să demonstreze că gheața utilizată este conformă pentru consumul uman.