Unul dintre bărbaţii care au fost răniţi, sâmbătă, în urma unei explozii în Sectorul 4 al Capitalei este transferat cu un avion SMURD la Sofia după ce toate spitalele de urgenţă din Bucureşti au comunicat că nu au capacitatea să-l trateze în condiţiile în care are arsuri grave pe o suprafaţă de peste 60% din suprafaţa corpului, arată Ministerul Sănătăţii.
Bărbatul, care are 75 de ani, a fost stabilizat la Spitalul Universitar de Urgenţă însă medicii de aici au comunicat că nu au capacitatea să trateze astfel de situaţii, scrie news.ro.
„De la Spitalul Universitar, decizia a fost luată împreună cu Centrul Operaţional pentru Situaţii de Urgenţă ca acest pacinet să fie tratat în străinătate”, declarat Laurenţiu Colintineanu, purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii.
Potrivit martorilor, bărbatul în vârstă de 75 de ani l-a rugat pe tânărul de 39 de ani să îl ajute să înlocuiască butelia.