La prima oră a dimineții mai multe nave militare au ieșit în largul mării împreună cu echipajele de intervenție ale Gărzii de Coastă. Scenariul prevedea ca una din navele de luptă să joace rolul unui vas comercial pe care s-au strecurat mai multi pasageri clandestini care voiau să ajungă în portul Constanța.
Corneliu Pavel: „Avem pe mare 10 nave militare românești, 2 ale forțelor navale din Bulgaria si nave ale garzii de coastă. Secventa de astazi este introdusa in exercitiu Sea Shield tocmai pentru a ne adapta la contextul de securitate regională”.
Victor Mircea - comisar secund: „Garda de coasta a participat impreuna cu o unitate de scafandri o nava si o ambarcatiune rapida pentru interceptarea unei tinte un pescador la bordul caruia se aflau peste 12 persoane”.
Potrivit exercițiului, nava comercială a fost încetinită de echipajul de intervenție al poliției de frontieră, iar echipa de control care a urcat la bord a făcut primul control. Apoi toate persoanele au fost puse la pâmânt și percheziționate atent.
Marea Neagră a fost decretată zonă de risc la scurt timp după ce agenția europeană FRONTEX a închis ruta de migrație din Marea Mediterană către Italia și Grecia. Astfel de exerciții vor fi tot mai des efectuate de autoritățile românești.