Fostul ministru al Sănătății Ioana Mihăilă susține că Alexandru Rafila lansează „știri false” în legătură cu banii de consultanță din PNRR și îl acuză pe succesorul său că antiviralul Favipiravir pus în circulație pentru toți românii în farmacii este o greșeală.
„Aceasta strategie a dl Rafila de a lansa știri false, pentru că e vorba doar de știri false, nedocumentate. Este fie una complet inadecvata, fie o strategie de a distrage atenția de la ceea ce a apărut ca o problemă reală săptămâna aceasta. Săptămâna aceasta a fost publicat în Jurnalul Societății europene de microbiologie și boli infecțioase un studiu prin care se arata ca Favipiravir are zero eficiență în tratamentul COVID-19. Poate ca asta trebuia sa fie preocuparea dl Rafila in această săptămână dupa ce a pus pe piață, prin farmaciile comunitare, acest medicament și l-a vândut opiniei publice ca o soluție pentru pacienții COVID-19. Acest Favipiravir este plătit din bani publici, are zero eficiență pe tratamentul COVID-19. Nu este un medicament ieftin. Este o risipă de resurse”, a declarat Ioana Mihăilă.
„În PNRR, primele propuneri au fost făcute lansate de cabinetul meu atunci cand eram secretar de stat. Și atunci acele propuneri, până am preluat funcția de ministru, au fost făcute de Cabinetul secretarului de stat Mihăilă cu consilierii care erau atunci în cabinet. Componentele din Sanatate au fost detaliate cu reprezentanți ai CNAS, care e un beneficiar al PNRR, cu reprezentanți ai Ministerului Cercetării, cu secretari de stat care au preluat după ce am preluat funcția de ministru componenta de PNRR, cu o parte din consilierii acestor secretari de stat și cu expert de la Banca Mondială”, a mai spus Ioana Mihăilă.
Întrebată de ce propunerile Ministerului Sănătății au fost făcute doar de la nivelul cabinetului său, Ioana Mihăilă a explicat că lucrările erau mult întârziate.
„Pentru că erau intarzieri majore pe celelalte proiecte derulate de direcții Și am preferat sa le las sa se ocupe de acele proiecte care erau în întârziere. Există în componenta de costuri care a fost trimisă la Comisia Europeană niște rezultate clare si punctuale care trebuie obtinute, pentru ca oricine va asigura asistența tehnica să poată sa tragă acei bani”, a mai spus Ioana Mihăilă.
Fostul ministru USR acuză că „asta îi disperă. Faptul ca nu este doar un contract prin care nu mai știm ce se întâmplă cu banii care vin acolo”.
Cristian Ghinea, fostul ministru USR care s-a ocupat de realizarea PNRR susține că „domnul Rafila a intrat într-un război politic și acum dă înapoi pentru că își dă seama că nu are cum să facă spitale fără oameni pricepuți. Ministerul Sănătății nu poate. Dacă în acest moment experții de la Banca Mondială se retrag de la Ministerul Sănătății, Ministerul Sănătății rămâne în fundul gol cu implementarea PNRR”, într-o declarație făcută, în exclusivitate, pentru Realitatea PLUS.
„Acest Guvern poate sa nu folosească banii de consultanta tehnica. Daca România poate să livreze... Nu-i obligatoriu, evident. Dacă statul membru s-a angajat sa livreze 25 de spitale, și le poate face cu mai puțini bani sau fără să foloseasca banii de asistență rămân în bugetul României. Dl Rafila poate să nu folosească cele 30 milioane de euro dacă face 25 spitale cu experții de la PSD, nu are decât să păstreze acești bani în bugetul Ministerului Sănătății sau la Ministerul de Finanțe. Este o tâmpenie sinistră această acuzație”, a declarat Cristian Ghinea, fostul ministru al Fondurilor Europene, în exclusivitate, pentru Realitatea PLUS, la Legile puterii.
„Mi se spune să lucrez. De acord! Oamenii din minister vor să lucreze dar vor să lucreze pe ceva cunoscut. Eu am incercat in Ministerul Sănătății să obțin informația asta. Să văd de ce s-a alocat consultanța „x” pentru obiectivul „y”. Și nu am avut pe cine să întreb. Nu sunt făuritor de consultanță cum e echipa care a fost foarte vocală. Ei sunt. De la un „magician” care a trait 4 ani fara venituri declarate au devenit făuritori de consultanță”, a declarat ministrul Sănătății, Alexandru Rafila.
Vlad Voiculescu, replică pentru Alexandru Rafila: E supărat... I-a strecurat și dumnealui o șopârlă securistică
Alexandru Rafila acuză USR de un tun de peste 20 de milioane de euro cu banii spitalelor regionale. Actualul ministru PSD susține că s-a trecut în PNRR un proiect de 5 milioane de euro care beneficiază de consultanță de 5 ori mai mare: 25 de milioane de euro. Așa că Rafila a sesizat Corpul de Control al premierului. Fostul ministru Ioana Mihăilă neagă, însă, acuzațiile, iar predecesorul acesteia, Vlad Voiculescu, îl acuză pe Alexandru Rafila că, din cauza PSD, România riscă să piardă banii europeni pentru spitalele regionale. Într-o declarație, acordată, în exclusivitate, Realitatea PLUS, la Legile puterii, Voiculescu dezvăluie unde este jaful din Sănătate.