”La data de 7 aprilie a.c., poliţiştii municipiului Timişoara au fost sesizaţi de către Direcţia Generală a Poliţiei Locale Timişoara cu privire la faptul că, în jurul orei 13:30, poliţiştii locali au depistat un bărbat în vârstă de 54 de ani, aflat în proximitatea unui loc de joacă situat pe intrarea Plantelor din municipiu, care ar fi săvârşit acte de exhibiţionism şi ar fi aruncat cu pietre înspre copiii aflaţi în incinta parcului”, a transmis, luni seară, IPJ Timiş.
El a fost internat de poliţiştii locali la Clinica de Psihiatrie „Eduard Pamfil” din municipiul Timişoara.
Potrivit sursei citate, în urma sesizării, poliţiştii Secţiei 3 Urbane Timişoara au întocmit un dosar penal pentru ultraj contra bunelor moravuri, în continuare efectuând cercetări în vederea tragerii la răspundere penală a acestuia.
Scene revoltătoare lângă un loc de joacă din Timișoara! Un bărbat care făcea acte de exhibiţionism a fost internat la Psihiatrie
